Declaratie de independenta

Stand recent intr-un nou colectiv, am frematat indelung discutii ce plecau, fireste, de la un continut banal. Fiind insa un colectiv de marca, usor-usor si-a sapat drum in adancime. Asa cum faceam la plaja - in copiarie - cand dadeam la o parte primul strat de nisip cald, uscat, moale...treceam prin cel umed, mai aspru, si as fi continuat sa sap eu probabil pana in pantecele plajei de n-ar fi venit mama sa ma spele, sa ma duca acasa.
Trecand in discutii si cunoastere de primul strat, am ajuns sa vad, ca desi sunt tot ale mele, straturile, foile, fetele, mastile, armurile, tot ce tine de mine, toata Adina, e altfel. E un fel si intr-un fel pe care multa, prea multa lume nu il cunoaste, nu il stie, nu l-a aflat.
Mai tin eu minte, ca-candva, de mult, am invatat ceva despre autodezvaluire. E un soi de fenomen asa, in care tu, ca om, fiinta, persoana ce te afli, te pui in fata altora,dai binisor fermoaru jos la trenci, si tadaaaaaam uitati-va ce-am eu sub ieeeel!
Ei, dar hopa, nu va ascultati tunetele din timpane, potoleste pulsul. Pentru ca nu-ti arat tie, sau tie, icsule nimic, si nici tie igrecule nimic. Si nu pentru ca as fi om hain sau cu secrete, ci tocmai. Ca nu sunt. Sunt om bun si sincer, dar sunt totodata om frumos si pretios. Si tu, de la Aule pana la Zetule, trebuie sa meriti sa vezi ce-i sub trenciul meu.
Acestea fiind declarate, anunt intr-un mod oficial, catre toate materiile cenusii suficient de incretite incat sa inteleaga ce declar. Pentru a putea fi libera, de constrangere, de idei ce nu-mi apartin, de ganduri preluate, de limbaje imbinate, de sentimente confuze, perplexe, anoste, de forme fara fond, de iluzii cu dez in fata... Pentru toate astea, nu trebuie decat sa tai funiile invizibile ce ma legau de grotescul unei vieti cel putin ciudate.
Am sa iau cu mine, acolo unde imi voi aseza o alta piatra de hotar, doar ganduri bune, oameni calzi, idei frumoase si tot ce imi hraneste sufletul si mintea. Restul, este oricum de prisos!
Urmeaza statia...

Insomnie

Pornind de la ideea ca mitul androginului este real, si ca ne petrecem viata cautandu-ne jumatatea, am ajuns la concluzia ca trebuie sa fie extrem de ciudat ca dintr-o data sa fii tu, pe jumate. Ar fi ca si cum ai incepe sa vorbesti dar fara sa mai poti sa te auzi. Ma gandesc cat de greu imi este sa fiu inteleasa, si asta e doar din cauza ca vorbesc urechii gresite.
Undeva,in lumea asta exista o ureche. Aceasta ureche are o viata tare grea. Mereu aude zgomote, sunete, voci, lucruri pe care nu vrea sa le auda. Sau aude lucruri pe care vrea sa le auda, dar se simte incompleta, pentru ca nu are o gura a ei, care sa raspunda. Si ma gandesc ca aceea este urechea mea. Pentru ca numai urechii mele ii pot spune ce simt, ce cred, ce gandesc, ce traiesc, ce vad.
Si e greu sa stiu ca in urechea mea alte femei au soptit, poate ca au fermecat-o cu vocea lor suava, si poate pentru urechea mea a fost placut sa fie gadilata incet, dulce, tandru de o alta gura. Si desi acest gand ma infurie, nu as avea tocmai dreptul de a fi suparata pe urechea mea.
Si eu am soptit, am tipat, am plans, am convins, am mintit, am cucerit, am jignit, alte urechi. Dar asta doar pentru ca incercam sa o gasesc pe a mea,increcand sa ma aud pe mine. Stiu ca ea este acolo si singurul lucru care ma face sa o caut, sa vreau sa o prind din urma este faptul ca stiu. Stiu ca oricat de dulce i-ar sopti o alta gura, urechea mea nu se va simti fericita. Stiu ca ii este dor de vocea mea de dimineata, cand sunt imbufnata si cand de lene sa deschid gura ma exprim prin gemete. Stiu ca ii lipseste trancaneala mea ragusita si lenesa, stiu ca este amuzata de critica mea rautacioasa, si ii lipseste tonul meu bosumflat atunci cand imit un copil care cere totul lungind vocalele. Stiu ca este infiorata cand glasul meu tremurand isi recunoaste vinovatia, si stiu ca de multe ori am vorbit lucruri pe care ea, urechea isi doreste sa nu le fi auzit vreodata din gura mea. Stiu ca oricate voci au incercat sa ii vorbeasca, doar pe a mea o aude cand tac, si tonul meu grav de femeie ingrijorata o face sa tresalte cand ii spun cu maxima seriozitate "te iubesc".
Dar fiind urechea mea, va intelege ca mereu am plans, am implorat, am rugat, am amenintat si am ranit, doar incercand sa ma aud pe mine insami.
Si asta din convingerea ca atunci cand iti regasesti urechea te auzi mereu in ecou. Pentru ca o parte din tine, se intoarce mereu si mereu la tine. Si mai cred ca numai asa, poti sa te reconstruiesti, caramida, cu caramida.
Ajung astfel la concluzia ca notiunea de iubit, iubita,sot, sotie nu isi are rostul, si ca intrebarea de fapt e mult mai simpla. Vreau sa iti dai seama de asta. Si mai vreau, ca atunci cand iti dai seama de asta, sa ma intrebi..."vrei sa fii gura mea?"
Stiu ca iti va fi greu, stiu ca poate gura mea nu iti spune lucruri pe care sa le poti crede acum. Si la fel stiu ca si tu ai nevoie de o gura care sa spuna tot ce traiesti, tot ce simti, tot ce speri, tot ce iti dorsti. La fel cum si eu vreau sa fiu ureche, sa aud tot ce ai tu de spus. Acum incerc sa iti atrag atentia, sa iti fac cunoscut faptul ca pe mine ma auzi in ecou. Asa ca am sa astept, am sa am rabdarea sa intelegi ecoul, asa cum l-am inteles eu, si astept sa-ti raspund la intrebare, printr-o alta intrebare...deci...imi dai voie sa fiu urechea ta?

La multi ani, Romania!

.
Trebuie sa recunosc ca am fost inspirata de Foamy si a lui prelegere numita "fuck everyone". Asa ca daca iti scriu aici lucruri despre tine care nu-ti convin, du-te dracului! Ai optiuni la alegere. Daca vrei poti sa plangi in poala prietenelor mele ca sunt o nemernica fara suflet care vorbeste urat despre tine si sa plangi ca o mimoza pe la colturi pentru ca nu te plac - am auzit ca se poarta. So fucking what? Nu toata lumea trebuie sa te placa! Si nu pretinde ca esti rusinat de vorbele mele urate, ca nu de la mine ai auzit prima data o injuratura, ele sunt peste tot, le folosesti poate si tu, asa ca dispari cu falsele pudori.

Ma enerveaza toti locuitorii acestei tari care au in casuta "cetatenie" trecut cuvantul "romana" si care poarta sau atarna in casa steaguri ale altor tari. Nu suport oamenii care pleaca din tara asta doar pentru ca aici e totul de cacat, e de netrait, e vai de capu' nostru. Pentru toti am o mare, mare veste, tineti-va bine, nu cred ca sunteti constienti de asta! Dar daca traiti intr-o tara de cacat si intr-o zi va dati seama de asta...nu inseamna ca sunteti mai destepti. Inseamna doar ca suntewti locuitorii unei tari de cacat. Si cum o tara nu exista decat daca are locuitori...si cum omul sfinteste locul..ei bine, cred ca ti-ai dat seama ca te fac un om de cacat, nu?

Si da, ma enerveaza toti cei care gandesc in termeni de "nu avem ce face" sau care traiesc cu teoria conspiratiei in san. Da ok, toata lumea e controlata de magnati bogati si francmasonerie si exista societati secrete care nu dorm noaptea si se gandesc care cum si ce sa faca sa ne faca noua viata de cacat. Pentru toti astia recomand ajutorul psihiatric. Hai, curaj, nu esti singurul descreierat din tara asta!

Presupun ca e extrem de usor sa stai acasa sa te bucuri de tot ce e permis, liber, aproape gratis in Romania si apoi sa te plangi ca esti un parazit care nu primeste destul. Se plange lumea ca nu se poate imbogati. Dar oare s-a plans cineva ca vrea sa munceasca? Si nu, nu ma refer la a sta in cur si cauta job-uri supradenumite unde toti te suprasolicita dar pentru ca te duci acolo in deuxpiece si are un sediu frumos amenajat se numeste cariera. Pentru ca oricum te duci acolo pentru bani multi facuti pe munca oricum putina, dar considerata mereu prea multa. E usor sa zici nu imi gasesc de munca, dar de fapt spui nu gasesc un idiot care sa-mi dea bani pentru ca n-am niciun talent ce merita platit si sa muncesc de fapt nu vreau. Pentru ca daca vroiai intr-adevar sa muncesti, te faceai femeie de serviciu, si munceai nene! Dar e drept sa speli cacatu de pe veceuri nu plateste la fel de bine cu a-l face. Asa ca da, ai dreptate, e tara noastra de vina.

Presupun ca tot ea este de vina ca este condusa de imbecili grasi, prosti, analfabeti, care fac ce vor din banii si mintile noastre. Ca doar ei se voteaza singuri, nu? Ridica-ti curu de pe fotoliu si du-te duminica si fa ceva pentru asta! Fie te interesezi si vezi cine e cel mai demn de votat - sau cine minte cel mai bine in campanie - depinde ce principii ai. Sau du-te si protesteaza undeva, fa ceva! Si rascoalele si revolutiile nu au pornit de la stat degeaba si blamat ampulea.

Ma enerveaza oamenii care nu isi apreciaza tara si care o fac de cacat atunci cand ies din ea. Fie ca esti tigan si furi din magazine afara, fie ca esti roman si povestesti ca nu noi ne facem tara de cacat si ca totul e din cauza tiganilor, fuck it! Sunt ai nostri. Fac parte din tara asta, nu conteaza cine e mai destept sau mai numeros sau mai omenos. La fel si cu ungurii, maghiarii sau bozgorii la fel si cu restu x% minoritati de la noi. Daca ii vorbesti pe ei de rau, vorbesti toata tara de rau,pentru ca fac parte din ea, chiar daca intr-un procent mai mic!

Ma enerveaza oamenii care aproape divinizeaza o tara sau o natie - in general americanii - desi nu au idee despre ce e vorba acolo. Ca sa poti face o comparatie valabila intre cele doua tari - oricare ar fi ele - trebuie sa fi trait acolo aceeasi perioada, in acelasi timp. Adica sa te dedublezi. Ceea ce e imposibil. Ca poti trai ca un nomad, care se muta dintr-o tara in alta in functie de cat de prospera e si sa consideri ca ai avut o viata implinita.

Sau poti sa alegi sa traiesti pe pamantul pe care niste oameni l-au aparat cu pretul vietii lor. Si sigur ca daca rascolesti in arborele genealogic s-ar putea ca ramasitele tale sa fie aruncate in patru zari, dar acum esti aici. Si daca pe pamantul asta te-ai nascut, apreciaza-l ca te sustine in fiecare zi, cu fiecare pas pe care il faci.

Sigur, schimbarea nu e niciodata uasoara, asa ca incepe cu pasi mici! De la a nu mai arunca gunoaie pe strada. Sau de la a nu mai vorbi urat despre tara ta. Sau de la a ajuta voluntar sa aduni gunoaiele dintr-un parc. Sau macar sa nu lasi in urma ta dezastru dupa ce ai fost la picnic. Citeste macar odata pe an ceva din istoria tarii tale. Si pune-ti in inima un steag, macar atunci cand e ziua tarii tale, sau cand joaca nationala. Nu trebuie sa stii "Desteapta-te romane" pe de rost, dar ar fi al dracului de emotionant sa-l poti recita in cor!

Draga Romanie...mai sunt cateva zile pana la ziua ta. Bravo ca ai rezistat pana acum!
.

"Oricum ai taia, orice lucru are doua fete"

Am citit un text ce m-a inspirat. Este cel redat pe bucati, in ordine, in caractere italice. Totul a pornit de aici. Sa nu fiu acuzata de plagiaturi! :)

El o iubea pe ea atunci cand ii lasa pe farfuria din bucatarie ultima bucata de tort, desi ar fi mancat-o, desi papilele lui gustative aveau memoria lor personala si retinusera gustul pandispanului bine insiropat, acoperit de crema de ciocolata. = Ea nu intelegea de ce lui ii este atat de lene sa arunce la gunoi ultima bucatica de tort. Desi stia clar ca ea uraste ciocolata in tort, mereu cumpara tortul ala, si nici nu se sinchisea sa arunce imbucatura ce ramanea sa se usuce prin frigider.

O iubea si atunci cand o mai lasa sa doarma 5 minute in plus dimineata, chiar daca ea nu stia ca face asta intentionat, chiar daca uneori se incrunta si ii reprosa ca acum nu mai are timp sa se aranjeze “ca la carte”.= Ei i se parea o lipsa de respect faptul ca niciodata nu era in stare sa o trezeasca la ora la care il ruga sa o faca atat de insistent seara. Si i se parea de-a dreptul ciudat faptul ca admira femeile frumoase, cochete, dar pe ea nu o lasa – parca intentionat - sa fie una.

O mai iubea si atunci cand mergea pe la ai ei si el facea eforturi sa fie amuzant si placut in mod natural, sa dea impresia ca se simte ca acasa si asta ii iesea atat de bine incat aproape ca incepuse sa creda si el ca e asa. = Se simtea mereu jenata cand el se maimutarea in fata alor ei, si facea fel de fel de giumbuslucuri numai ca sa il faca pe istericul ei tata sa rada. Nu intelegea de ce se obosea sa vina, stiau amandoi ca e o vizita ce lui nu ii face placere. Oricum dupa ce plecau, de fiecare data el era “un papagal” iar ea devenea “saraca de ea”.

Lui ii placea foarte tare sa se uite la buzele ei atunci cand vorbeste, cum se arcuiesc, se destind, se tuguie, vibreaza nervos atunci cand vrea sa fie elocventa, raman intredeschise la mirare, se strang asa, ca aripile unui fluture, atunci cand e obosita, se intind ca o pisica la soare atunci cand rade. = Ea considera ca este extrem de prost crescut si lipsit de educatie din moment ce niciodata cand vorbea cu el, nu se gandea sa o priveasca in ochi. Era satula sa ii astepte mereu privirea, care bantuia pierduta oriunde, numai in privirea ei nu. Se simtea ca nu este luata in serios si asta o facea sa nu mai vrea sa mai vorbeasca cu el. Niciodata!

Lui ii placea sa ii dea bretonul dupa ureche si stia ca atunci cand face asta ochii ei se vor opri o clipa, mirati, sa-i urmareasca gestul. = Ea il privea consternata, indignata si uneori de-a dreptul deranjata de faptul ca mereu ii dadea bretonul dupa urechi. De-aia isi facuse breton! Ca sa ii stea pe frunte, nu dupa urechi! Care o fi fost logica lui???

Ii mai placea sa se uite la ea atunci cand isi facea manichiura, aranjandu-si ustensilele cu atentie, intr-o ordine anume, concentrata, arcuindu-si sprancenele a inversunare, asa ca un general care pune la punct strategia de atac. = I se parea de-a dreptul enervant cand il surprindea privind-o fix cand isi facea manichiura. Daca lui nu ii pasa cum arata, pe ea o interesa sa arate mereu curat si ingrijit. Plus ca isi pierde concentrarea cand e privita fix, dar lui i se pare amuzant sa o enerveze pe ea. Ca doar asa e el...sadic!

El o iubea atunci cand ii agata pe sarma prosopul ud, mereu uitat in baie, cand facea cafeaua de dimineata asa cum ii placea ei, fara zahar, cand cumpara tufanele desi nu suporta mirosul lor, cand curate cartofii, cand ii invelea picioarele, mereu reci, in timpul somnului, cand nu se uita la toate meciurile, cand spunea ca da, Meg Ryan e frumoasa.= Ea se saturase sa ii explice ca prosopul ud din baie urmeaza a fi scos dupa ce isi usuca parul, ca nu suporta cafeaua fierbinte, ca tufanelele fac mizerie cand se scutura, ca nu de curatat cartofi are ea nevoie ci de spalat vase, ca daca se dezveleste la picioare in somn inseamna ca ii e cald, ca uraste fotbalul si pe Meg Ryan.

El nu-i spunea in fiecare zi ca e frumoasa, nu planuia vreo cina sau escapade romantica, uita de multe ori sa-i cumpere ceva de valentine’s day, nu se uita cu ea la filme romantice, nu era mereu de acord cu ea, nu-i facea declaratii de dragoste. = Ea isi dorea sa auda ca este frumoasa macar la aniversarile la care mergeau impreuna si pentru care ea se straduia mereu sa arate ireprosabil. Uneori visa ca el sa fie putin impulsiv si poate chiar iresponsabil si sa o surprinda cu un weekend in alt oras. Doar stia cat de mult ii plac surprizele. Mai ales daca este vorba de a-si da silinta sa nu uite de ziua ei, cand isi doreste cadouri...spre deosebire de imbecila zi de valentine's day in care primeste o gramada de nimicuri inutile. Ii era greu sa accepteca el nu e capabil sa cumpere si alte filme decat cele de actiune. Macar o comedie romantica, daca un film interesant chiar nu e capabil sa aleaga. Oricum ea stia ca nu este iubita. Cand iubesti pe cineva ii spui si lui asta din cand in cand. Si nu il contrazici la tot pasul!

.

180206110508

mi-ai tras peste fata o palma. in palma mi-adun acum lacrimi ude. uda de ploaie te-am invitat sa dansam la geam. pe geam fumez suparata, ne-am certat. de certat- ma cert de una singura, oricum sa ma impaci nu vii niciodata. niciodata n-ai fost mai frumos ca atunci in parc. parca a fost ieri. ieri, la tine m-am gandit putin. din putinul meu, ai avut mereu si tu. tunetul dezamagirilor m-a speriat. speriata eram cand fugeam. fugeam de mine, de tine si mai ales de noi. noi au fost pantofii cu fundita pe care nu i-ai vazut calcand in cioburi. cioburile le-am facut tot eu, pentru ca eram prea slaba ca sa mai spun. spun asta pentru ca m-ai dezamagit cumplit. cum plita incinsa sfaraie stropii de apa. ai aparut din noapte si ai plecat din senin. senina eram prima oara. oare mai poti manca ciocolata cu crema de capsuni? si acum urmeaza furtuna. nu mai pot sa scriu...cu vorbele rupte, pe ultima suta de metri, scriu teorii patate de urmele canii de cafea, paradoxal sunt doar dublele jurnalului meu public...nu-mi apartin, dar fac parte din mine, exact ca si tine!

That was a fading act!
.

"I've never been inlove...how's love?"

.
Am primit in seara asta o intrebare surprinzatoare..."I've never been inlove...how's love?". Doar simpatica, dulcea si inocenta mea prietena draga de la Deva, Tina, putea sa intrebe asta. Si mi-a dat de gandit copila...de fapt, a deschis cutiuta cu amintiri. Sper ca urmatoare poveste, desi nu este despre cum simt eu dragostea, sa ii raspunda unei mici parti din cercul curiozitatii ei.

Era 1 iunie. Eram in clasa intai. Doamna noastra invatatoare a decis ca in acea zi sa mergem toata clasa la un picnic pe malul lacului Mamaia. Era cald, soare si uneori adia vantul. In parul meu lond, tuns bob frantuzesc se zbatea disperat un pampon de dantela rozaliu ca o fondanta. Dupa ce mi-am scos tacticos gulerasul ireal de apretat al uniformei cu degetele infasurate in pete de cerneala, l-am indesat la repezeala in buzunarul cel mic al ghiozdanului verde.
Apoi, surprizele zilei au inceput sa apara. Nu plecaram singuri la picnic, ci impreuna cu clasa a 5-a ce invata in sala noastra de clasa dupa ce noi terminam orele, cu dirigintele lor, care stiam deja ca va fi si al nostru. Dupa instalarea micutei noastre tabere pe malul lacului, au inceput jocurile, copii de clasa 1 si cei de clasa a 5-a zbenguindu-se fericiti cu corzi, mingi, sotroane sau cercetari ale petecului de iarba ce despartea cruzimea asfaltului de oaza noastra de fericire.
Un grup de baieti de la a 5-a forfoteau pe malul lacului..m-am apropiat curioasa, si imi amintesc ca mi-am facut cu greu loc printre baietii ce atunci mi se pareau uriasi. Am ajuns la mal, m-am aplecat si am vazut cum victorios, un baiat ce se inrosise la fata si transpirase de efort - scoase mana din apa. Avea un pumn ce mie mi se parea a fi de barbat desi trupul lui era caraghios de subtire, si in mana lui uda, inclestata am vazut zvarcolindu-se - pentru prima data in viata mea de cei 7 ani aproape impliniti - un serpisor de apa.
Sunetul de uimire ce a iesit din gura mea in timp ce stateam aplecata si priveam siretul gri verzui unduitor, nu i se datora atat lui, cat bratului ce poposise brusc pe umarul meu drept. In stanga mea statea un baiat cu foarte putin mai inalt decat mine - lucru ce il facea pe el cel mai scund din clasa lui - cu parul negru si cret, cu zambetul larg si cu cei mai multi pistrui aramii inghesuiti pe obrajii lui extrem de albi. Imi amintesc si acum ca datorita zulufilor ce se inghesuiau sa-mi intre in ochi dar si datorita bratului sau ce statea relaxat tinandu-ma de umeri ma uitam la el incruntata. Si la fel de clar imi amintesc ca mi-a spus..."Ce te-ai speriat asa?...Nu ii face nimic, o sa ii dea drumu' inapoi in apa."
Atunci nu stiam de ce totusi imi batea inima tare, si oricum zambetul lui a dezarmat orice protest as fi vrut sa ridic la adresa semi-imbratisarii lui. Am inceput sa ne plimbam, eu incercand constant sa-mi potrivesc pasul cu al lui din convingerea ca asa trebuie sa pasim amandoi la unison, privind in pamant, uitandu-ma la varful pantofilor negri de lac. Erau zgariati si murdari, si imi ardea fata la gandul ca el ar putea sa vada nenorocirea. Apoi am ridicat speriata capul simtind cum mana lui aluneca de pe umarul meu, si iar l-am privit curioasa cand i-am simtit palma calda luand-o in primire pe a mea. Ne opriseram si atunci am vazut ca eram departe de restul, singuri, langa un pomisor la umbra caruia ne-am asezat.
Am vorbit de scoala, de colegi, mi-a povestit despre domul diriginte, despre ce prostii faceau colegii lui, iar eu ascultam absenta, auzind vag glasurile vesele ale colegilor si dorinu-mi sa fiu cu ei. Dar nu ma ridicam. Stateam cuminte in iarba, imi tineam genunchii la piept si incercam sa nu ma gandesc la faptul ca ma gadila pe picioare ciorapii sau ca ma inteapa iarba in fund. Si atunci in absenteismul meu, am simtit cum el ma strange de mana. Mi se facuse cald, si simteam ca intre mainile noastre aluneca sudoarea. Exact cand am vrut sa imi retrag mana murdara de cerneala din mana lui, m-a intrebat scurt "Vrei sa fii prietena mea?". Intrebare la care i-am raspuns senina, in timp ce ma ridicam din iarba si tragandu-mi ciorapii mai sus, cu un gest total nepotrivit de fata cu un baiat..."Da nu sunt deja?".
Apoi mi-am scos batista din buzunarul sortuletului, mi-am suflat mucii zgomotos si l-am adus inapoi la joaca. Pentru mine era doar un nou prieten, naivitatea mea neintelegand aspectul dorit de el al prieteniei noatre. Restul zilei a decurs placut jucandu-ne mereu impreuna, el alegand sa faca mereu echipa cu mine, fapt ce hranea egoul spiritului meu de lider si nicidecum pitica femeie ce ar fi vazut in gesturile sale revendicarea dreptului de proprietate pe care de obicei barbatii il au asupra femeilor.
A venit si momentul plecarii si in drum spre casa el m-a intrebat unde locuiesc. Imbecila de mine, in loc sa ii recite frumos adresa asa cum ma invatase tata imediat dupa ce am zis "mama,papa,caca", m-am apucat sa ii explic cum se ajunge la mine acasa, cum arata blocul meu, pe ce parte a blocului stau, cum ramele geamurilor mele sunt galbene, si usa mea e alba. Bietul de el nu a zis atunci nimic, ba mai mult m-a incuiat cand mi-a furat un pupic apasat pe buzele intredeschise la plecare.
Il chema Sorin Neamtu si era elev in clasa a 5-a B. Statea in prima banca de pe randul de la mijloc locul dinspre perete. Cu ajutorul colegei lui de banca i-am plasat un biletel sclipicios, parfumat si rujat facut dintr-o foaie de carnetel ce avea desenati catelusi si inimioare in care ii scrisesem adresa mea si ma semnasem "Prietena ta, Adina". Asta dupa ce imi explicasera niste colege cum era treaba cu prietenia.
Dupa o saptamana a venit la mine in fata blocului. Eram fericita ca il vad, si am binevoit a-mi sterge mainile murdare de lateralele pantalonilor inainte de a-si "parca" bicicleta BMX rosie in fata mea. Mi-a dat-o si mie sa ma plimb, mi-a aratat chiar si cum se schimba vitezele si eram convinsa ca Pegasul meu visniu nu va fi niciodata in stare de asa ceva.
Ghinionul lui a fost ca am cazut. Si cu genunchiul sangerand, la coltul strazii, tragand de bicicleta nu m-am putut abtine sa nu ma intorc la cel ce a strigat in spatele meu "Adina, ce mai face iubitul tau Sorin?", fapt urmat de hohotele de ras ale "picilor" de gradinita. Era inalt, statea mandru pe BMX-ul lui verde ca un cavaler pe cal, si goni pe langa mine, pedaland in picioare,neatingand saua. L-am prins din urma la timp ca sa aflu ca este prietenul si colegul de clasa al lui Sorin, Alecu.
Dupa trei zile s-a incheiat relatia dintre mine si Sorin, pentru ca ma dusesem in fata blocului lui Alecu data cu ruj. L-am sedus fara mila, pentru ca el statea mai aptoape decat Sorin. Si asa s-a consumat prima prietenie,primul pupic si primul inselat din viata mea.
Opt ani mai tarziu, in ziua in care am condus-o pe Doamna noastra invatatoare pe ultimul drum, in autobuzul ce ne aducea de la cimitir, s-a urcat un baiat inalt, cu parul cret si negru, cu mai putini pistrui decat imi aminteam, cu ochii obositi si tristi. S-a asezat langa mine, mi-a luat mana dreapta in mana lui stanga si tot drumul am mers asa. Cand am ajuns la destinatie, s-a dat jos, si privindu-l pe geam, printre lacrimi, l-am vazut privindu-ma. Cu ochii obositi si tristi, dar cu un zambet in coltul gurii, ce mi-a topit inima. Restul drumului l-am petrecut afland ca fusesm prima lui iubire, ca ajunsese student la Bucuresti si ca din clasa a 5-a nu a mai vorbit niciodata cu Alecu.

Nu l-am mai vazut niciodata de atunci, nu mai stiu nimic de el. Dar zilele de 1 iunie ma fac mai degraba nostalgica.
.

Nu ma pot decide asupra titlului, imagineaza-ti-l!

.
Imi amintesc foarte precis de anumite acuzatii la adresa mea, cum ca as fi "intoleranta". Nu voi scrie ceva care sa scuze sau sa acuze, voi scrie ceva real. Nu cred in autocaracterizare, asa ca nu am sa decid eu daca sunt sau nu toleranta. Cred in autocunoastere, dar accesul la rezultatele acestea este un privilegiu, nu un drept, asa ca nu astepta in van.

Presupun ca toata lumea care s-a obosit sa rasfoiasca scrierile anterioare a observat ca nu imi plac femeile. Si nu imi plac femeile care graviteaza in jurul barbatilor. Ca sa fiu foarte limpede in exprimare:

Nu am sa le plac niciodata pe sotiile barbatilor din viata mea, pentru ca fie sunt femei ce tin barbatii sub papuc si eu nu sunt de acord cu ele, fie sunt iubite pana la dementa de catre sotii lor, si atunci sunt invidioasa. Nu am sa o plac niciodata pe iubita fostului meu iubit, pentru ca actuala lui iubita este mai urata si mai taranca decat mine. Nu am sa o plac niciodata pe vecina prietenului meu cel mai bun, pentru ca e doar o manelista superficiala careia ii pasa de masina lui, si de marimea penisului lui. Nu am sa o plac niciodata pe iubita prietenului meu cel mai bun pentru ca ea va fi mereu inferioara si nepotrivita pentru el. Nu am sa o plac niciodata pe mama barbatului din viata mea pentru ca ea a ajuns acolo inaintea mea - in inima lui adica. Nu am sa o plac pe sora prietenului meu pentru ca ea a fost mai iubita de parinti si a primit mai multe lucruri decat el.

Si ca sa dau consistenta subiectului, ca sa fiu pana la capat promotoarea sloganului "reality bites!", continuam cu:

Nu o plac pe mama pentru ca nu are incredere ca poate lua decizii de una singura. Nu o plac pe sor-mea pentru ca e inteligenta si frumoasa dar este inculta. Nu o plac pe bunica-mea pentru ca in copilarie a barfit-o pe mama. Nu o plac pe Liana pentru ca m-a mintit. Nu o plac pe Irina pentru ca i-a tinut partea. Nu o plac pe Buza pentru ca tine mereu dieta. Nu o plac pe Bebe pentru ca e incredibil de optimista. Nu o plac pe Cristina pentru ca uneori se imbata. Nu o plac pe Marci pentru ca uneori mi se pare ca nu ii pasa. Nu o plac pe Larisa pentru ca uneori mi se pare inexpresiva. Nu o plac pe Andreea penru ca este neingrijita. Nu o plac pe Lavinia pentru ca are o voce pitigaiata. Nu o plac pe Mihaela pentru ca are niste statusuri infecte. Nu o plac pe Anca pentru ca arata ca un travestit, indiferent cat de feminin ar incerca sa se imbrace. Nu o plac pe Sonia pentru ca m-a dezamagit. Nu o plac pe Cris pentru ca se chinuie sa arate ca o depresiva cand de fapt nu are motive sa fie.

Si pentru ca e greu sa tastezi doar cu o mana, nu mai insir aici pagini intregi de nume ale unor femei pe care nu le cunosteti. Ma rezum la a spune doar ca...daca un comportament sau o trasatura evidenta a unei femei nu imi place mie, nu inseamna ca asta face din ea mai putin femeie. Nu inseama ca o iubesc pe ea mai putin, sau ca o desconsider. Nici macar ca sunt intoleranta nu inseamna. La fel cum ultimele trei propozitii nu se aplica intregului sir de femei din viata mea.

Inseamna ca am un spirit de observatie bun, un simt critic dezvoltat, si o "gura" care mereu ma baga in belele pentru ca nu ma pot abtine.

Si da, de la "gura" pana la punct, poate fi interpretat. Intrebarea este, esti suficient de inteligent sa stii cum?

Si mai am o intrebare...dupa tot ce ai citit...ce conteaza mai mult pentru tine, faptul ca pot sa fiu sincera, sau ca as putea fi considerata intoleranta?
?